dimineata

nu a reusit sa doarma toata noaptea. de fapt nici n-a vrut. a stat cuminte langa el numarandu-i genele. fusese o noapte deosebit de tacuta, orasul era mut. el dormea pe diagonala in patul patrat, cu fata in sus, ca un copil intins pe iarba. era frumos. cuvantul care ar putea fi scris peste toate lucrurile din noaptea aceea este "liniste"; cand il spun incep sa simt aerul pe care-l inspir ca pe ceva ascutit care intra in mine si ma trezeste, doua lame de aer rece urcandu-mi-se in frunte.

ea se uita printre zabrele afara. cerul devenea violet. a fost o noapte scurta, plina de ganduri cuminti, usoare, ca niste pene. s-a ridicat din pat si sa dus asa, goala, la fereastra. si-a aprins o tigara, si-a sprijinit un cot pe pervaz, rasucindu-se din umeri, sa-l priveasca. ce somn linistit pare sa aiba, nici macar nu se aude cum respira.
vantul rece de dimineata isi plimba dintii pe spatele ei gol, zbarlindu-i pielea si perisorii fini, arsi de soare, dintre omoplati.

ce-o fi visand el? sta acolo ca un copil mare de tot, mare cat patul, asezat stramb ca sa-i incapa si picioarele. in timpul noptii ea statuse ghemuita langa umarul lui drept, respirand acolo un fel de parfum care-i placea mult, ceva linistitor. nu, de fapt nu un parfum, ci un fel de caldura buna, miros de piele de om drag care doarme.

tigara arsese pe jumatate si ea nu trasese inca nici un fum. nu clipea, se uita cum el aparea pe pat, din intunericul care se transforma in umbra. il privea si il descoperea odata cu lumina violet dinaintea rasaritului. incepeau sa i se desluseasca toate liniile. se vedeau acum bine degetele rasfirate pe cearsaful alb, indoitura genunchiului, umbra de sub ureche, tamplele. se putea ghici miscarea moale a fluturelui de sub piele, care batea egal din aripi in adancitura de la baza gatului. avea gura intredeschisa si respira larg si rar, rotund, fara sunet.

a tras ultimul fum si s-a dus sa se trezeasca sub apa calduta, intorcandu-se invelita intr-un prosop mare. cerul si lumina erau roz. s-a dus din nou la fereastra sa se uite afara. orasul incepea sa sclipeasca si sa se trezeasca. a trecut primul tramvai, facand sa tresara toata strada.

si-a mai aprins o tigara, mutandu-se de pe un picior pe celalalt, dezvelindu-si capul din prosop. s-a aplecat in afara, parul racoros si umed i-a acoperit urechile si obrajii. cat de departe vor fi toate astea in curand. cine stie daca se va mai intampla sa simta vreodata atata pace.

si-a intors fata inspre camera. el o privea, fara sa clipeasca, de pe pat, intins acolo ca si mai inainte. avea ochii larg deschisi, se uita la ea sau poate prin ea la altceva mai intepartat si nu spunea nimic. ea a zambit.