albastru

am palmele neobisnuit de albe. le intind sa ma uit la ele.
deschid cutia si scot un cub de albastru, uscat.
ceea ce fac are trei timpi. clatesc pensonul si colorez apa din pahar. ma uit cum se roteste pe patratul albastru, lasand acolo un disc umed, ceva mai deschis la culoare. clatesc din nou. iar si iar. cu apa albastra ar trebui sa fac schitele unui proiect la care m-am gandit, dar pe hartie apare un profil de fata.
inca o data. si inca o data. plimb picatura albastra pe foaie. petele se suprapun si ea incepe sa aiba lumina.
albastru..
ma opresc. un deja-vu? un vis?
imi aduc aminte. aveam un penson si desenam incet de tot, lin, fara sa apas, o spirala albastra, care incepea din buric si se intindea tot mai mare, pe tot corpul, umplandu-te de cercuri care nu se inchideau nicaieri. cerc in cerc. incerc. incerc un cerc in jurul unui cerc. tu stateai cu fata in sus, ca atunci cand dormi intins pe iarba, cu mainile sub cap.
am ajuns cu cercul peste buze. tu ai scos limba si am trecut cu pensonul peste varful ei, l-am invartit de cateva ori, desenand o alta spirala. aveai limba albastra. m-am oprit acolo. am pus pensonul jos. te uitai la mine. m-am aplecat si-am dezvartit spirala cu limba mea pana cand s-a sters.