2

lumini fără de nume se hârjonesc prin marele Nimic. copii multicolori făcuţi din praf de stele. ei sunt acolo iar noi suntem aici. ne unim palmele formând o poartă. prin ea copiii noştri vor păşi în grabă. noi suntem stâlpii porţii prin care ei vor trece. curioşi să vadă lumea, ei nu se vor intoarce să se uite-n urmă spre mine şi spre tine, spre palmele noastre care i-au sprijinit atunci când nu ştiau să meargă. iar când vor privi înapoi, liniile din palmele noastre vor fi pe sfârşite şi nimic nu va mai fi la fel de neted ca la început. vor veni să ne privească după ce-şi vor schimba dinţii, părul şi ochii: ne vor vedea brusc bătrâni, iar noi pe ei întotdeauna mici. tot mai mici, pe măsură ce ne vom îndepărta de momentul în care i-am văzut pentru prima oară.