cu semnul întrebării

mă uit prin semnul ăsta înspre lume ca printr-o gaură de cheie.. îmi sprijin pe el sprânceana şi strâng celălalt ochi iar ceea ce zăresc este de neînţeles. ori pentru că e prea departe. ori pentru că e prea lumină dincolo. ori pentru că nu seamănă cu nimic din ce-am mai văzut până acum.
ce se întâmplă în spaţiile dintre cuvinte?

mă intrebi ce mai fac.
- mă gândesc.
- la ce?

aici semnul întrebării devine gaură de cheie iar întrebarea ta bisilabică este - de fapt - urmată de doua puncte. unul deasupra celuilalt, cu spaţiu vertical între ele. e un fel de "spune-mi care gând dintre toate cele pe care le intuiesc este cel care îţi trece acum prin minte: "

nu mă grăbesc să răspund. las spaţii albe, timp în care separ gândurile în funcţie de tematică şi de urgenţa de a fi rostite. îmi dau seama că singurul urgent e "te iubesc". şi prin gaura cheii gândul ăsta le acoperă pe toate celelalte, ca atunci când în camera spionată e prea lumină.
tu ştii să ghiceşti în lumină, închizând ambii ochi atunci când te uiţi prin gaura cheii.

şi urechea ta este tot o gaură de cheie. un semn de întrebare desenat în stil baroc. lângă ea stau la pândă şi-aştept să ghiceşti la ce m-am gândit.

îmi lipesc de scoică urechea ta, marea vrea să te asculte.